Un crâmpei de istorie
Primele urme de locuire în perimetrul actualei comune sunt atestate de existenţa urmelor aşezărilor neolitice şi a civilizaţiei geto-dacice. Cercetările arheologice făcute începând cu anul 1950 în zona Valului lui Athanaric au scos în evidenţă următoarele :
- In zona albiei majore a pârâului Lozova care trece prin mijlocul comunei s-au descoperit urmele unei aşezări din perioada târzie a epocii bronzului.
- Tot pe acelaşi pârâu, în satul Cotroş, în dreptul casei lui Ghiţă Lupu s-a găsit o monedă de argint din anul 216 e.n de la Caracalla, descoperire care ne face să credem că aici a fost o aşezare a dacilor liberi.
- La Fantâna lui Panait sau Rediul Cucului s-a descoperit o aşezare şi o necropolă din sec. al IV-lea e.n., care se întinde în curţile şi grădinile locuitorilor. În această zonă se mai găsesc şi dovezi arheologice datând din sec. al X-lea e.n.
- În perimetrul comunei Cuca se găsesc mai mulţi tumuli.
O altă mărturie arheologică de pe aceste meleaguri este chiar şi Valul lui Athanaric – anul 375 e.n.
Denumirea toponimică de Fântâna lui Cucu este atestată abia pe la mijlocul sec. al XV-lea prin cartea de cancelarie dată de domnitorul Moldovei Petru al II-lea la 15 iulie 1448, când acesta dă şi întăreşte lui Cernat Ploscaru şi fratelui său Ştefu mai multe sate, între care şi Fântâna Cucului – care s-a dovedit de către istorici a fi comuna Cuca de astăzi. În legătură cu numele de Fântâna lui Cucu au circulat mai multe legende populare. Una din ele povesteşte că numele de Cuca vine de la căciula domnească care se numea cucă. Se spune ca Petru al Răreşoaiei în drumurile sale, când făcea negoţ cu peşte, a poposit prin aceste locuri care erau acoperite cu păduri seculare. La un popas făcut în pădurea situată la nord de localitatea noastră şi care poartă numele de Rareş şi astăzi, şi-ar fi pierdut cuca domnească, de unde şi-a luat denumirea satul care dăinuie până astăzi.
În secolul următor, la 27 martie 1546, domnitorul Petru Rareş al Moldovei emite carte de cancelarie prin care face cunoscut tuturor supuşilor cum a miluit şi a dăruit un loc în pustie la Olteni, la obârşia Lozovei, la Fântâna Cucului sub Dumbravă, adevăratelor slugi, Ion Goescu, Stanciu Bursuc, Ghedeon, Fratian şi Danciu Bursuc cu obligaţia de a face un sat cu tot ce trebuie pentru îndestulare, toate acestea pentru servicii deosebite aduse domniei.
O altă legendă transmisă tot din bătrâni şi care este cunoscută şi în unele documente din arhiva bisericii “Sf. Voievozi” din Cuca, ne spune că denumirea actuală a comunei vine de la rediul Cucului, un desiş de pădure ce porneşte din spatele cimitirului bisericii şi coboară la fântânile de lângă primăria Cuca. Versiunea cea mai sigură şi acceptată de mai mulţi cercetători şi istorici, ne arată că această denumire vine de la un anume Cucu, care a venit în transhumanţă de dincolo de Carpaţi de la izvoarele Oltului.
Biserici si manastiri
Pe marginea de est a satului Cuca, pe un pinten de deal înalt care îmbrățisează cu privirea localitatea dinprejur, de-a lungul văii Lozova, de la nord la sud, stăpânul (arendașul) moșiei Cuca s-a sârguit să zidească o biserica măreață si strălucită, important locaș de cult pentru locuitorii așezați aici de zeci de veacuri înainte truditori si făuritori bunurilor necesare traiului zilnic pentru o mai mare supușenie întru Domnul.
Biserica din satul Cuca cu hramul „Sfinții Voievozi” datează anterior anului 1809, potrivit repertoarului bibliografic întocmit de Nicolae Stoicescu în anul de grație 1854, București. Biserica a fost refăcută în anul 1854 (reparație capitală) cu cheltuiala unui grec, Andone Apostolide, cu banii din câștigul moșiei Cuca arendata de el care, pe atunci, era mănăstireasca (proprietatea Mănăstirii Nicorița, Iași) și care ar fi costat 2000 de galbeni.
De la construire și până la reforma făcută de domnitorul principatelor unite, Alexandru Ioan Cuza-1864, biserica „Sfinții Voievozi” din satul Cuca a fost biserica parohiala, iar dupa aceasta data trece sub ascultarea si administratia parohiei din comuna Oasele. Din anul 1894, data la care se infiinteaza parohii in toata tara, biserica „Sfintii Voievozi” din Cuca devine iar biserica parohiala, avand afiliate sub ascultare biserica cu hramul „Sfantul Mare Mucenic Tamaduitorul Pantelimon” din satul Cotros si biserica cu hramul „Sfintii Imparati” din satul Slobozia Ventura (Vinturoaia).
Biserica din satul Cotros cu hramul „Sfantul Pantelimon” (mare mucenic tamaduitorul, care se sarbatoreste in fiecare an la 27 iulie), conform anuarului statistic din 1909, a fost ctitorita intre anii de gratie 1852-1854 prin danie particulara, fiind construita din barne din lemn de brad cu cheltuiala lui Mihalache Abramovici, pe atunci proprietarul mosiei si apoi vanduta cu mosie cu tot lui Ilie Doicu, care o daruieste feciorului sau Anton Doicu ca zestre.
În timpul primului război mondial (1914-1919), odată cu retragerea trupelor rusesti, acestea demoleaza biserica, folosind barnele de lemn la construirea canovetelor pentru cai sau drept combustibil pentru foc.
De la demolarea biseicii „Sf Mare Mucenic Tamaduitorul Pantelimon” din Cotros au trecut aproape saptezeci de ani pana cand enoriasii din acest sat au hotarat sa construiasca un nou lacas de cult, o bisericuta, aproximativ pe locul unde a fost ridicata vechea ctitorie. Aceasta s-a ridicat la intrarea in cimitirul satului dar, din lipsa de informatii, i s-a stabilit drept patron spiritual hramul „Sfanta Maria Mica – nasterea Maicii Domnului” si nu vechiul patron „Sf Mare Mucenic Tamaduitorul Pantelimon”.
Biserica din satul Slobozia Ventura (Vinturoaia) cu hramul „Sfinții Impărați” a cărei zidire a început în anul 1840 – așa cum este menționat in cartea Judetului Covurlui de Moise Pacu și care ar fi fost terminata la 1844, după unele date este cea mai veche biserică din satele județului Covurlui cu acest hram.
